Un părinte ar trebui să îi ureze "Bun venit!" copilului lui. Un părinte nu ar trebui să îi transmită nici măcar un singur gând copilului că nu e binevenit pe lume. Un părinte nu ar trebui niciodată să fie nevoit să apese tocmai el butonul prin care cel mic și neajutorat nu va mai fii pentru că... de fapt nu e loc pentru el... pentru că nu e conform... pentru că e mai mult decât pot părinții și societatea duce... pentru că cel dinaintea lui deși tot "neconform" a avut norocul să fie primul.
Nu ar trebui dar trebuie...
Pentru că ce faci când ai de ales între "degețica" și ditai copilul de 10 ani? Cum ai putea vreodată alege altfel decât rațional?
Alegi dar de fapt nu ai de ales și pentru că totuși alegi conflictul intern între rațiune și emoții pare că nu se termină niciodată.
Prin asta am trecut și trec eu.
Pe scurt, am un copil în spectrul autist de 10 ani și am ținut și ucis în mine al doilea meu copil cu sindrom Down. Și nu sunt o victimă, singura victimă în povestea asta e "degețica". Îi spun așa pentru că atât a apucat să fie... Aș fii putut să o aduc pe lume dar dacă m-a învățat viața ceva până acum asta m-a învățat: când iau decizii grele să o aleg pe cea care aduce cea mai mică suferință în lume indiferent cui și cum. Așa că rațional vorbind, decizia a fost simplă. Dacă venea pe lume suferea în primul rând ea. În al doilea rând fratele ei și nu în ultimul rând toți care îmi sunt dragi inclusiv societatea asta care bună sau rea, în ea trăim. M-am convins cât de "binevenit" a fost și e copilul meu de 10 ani care deranjează doar prin retard și comportament impulsiv... Sindrom Down? Cu toate campaniile din lume eu nu mă pot minți singură că societatea îmbrățișează cu adevărat situațiile legate de un copil cu Down. Suferința din spatele deciziei, ei bine, deloc la fel de ușoară. Te roade din interior până când te face să nu te mai poți iubi deloc. Și atunci numai tu poți să te ierți și să mergi mai departe. Cu ajutorul celor apropiați pentru că și pentru ei ai făcut asta. Nu cu ajutorul minciunilor religiei și tot restul.
Acceptarea răului produs fără să fie nimeni vinovat, e singura variantă. Când simți nevoia să urăști pe cineva vinovat de ce s-a întâmplat și nu ai pe cine vine la îndemână să te urăști pe tine. Îți repeți că nu e nimeni vinovat și că răul fără autor există, chiar dacă contrazice ce suntem învățați de mici în toate poveștile cu zmei, căpcăuni și mai apoi cu diavoli și demoni. Și, încet, încet înveți să trăiești altfel, știind mai multe dar rămânând în esența ta același om. Poate chiar norocos că ai învățat să suporți incertitudinea vieții, să suporți că unele lucruri doar se întâmplă și atât, fără motiv. Și ajungi să poți de exemplu trece prin pandemie fără să te revolți pe nimeni. Tot ce poți să faci e să aduci în continuare prin gesturi mărunte sau prin fapte mari mai multă bucurie pe lume și mai puțină suferință inclusiv persoanei tale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu