Fac parte dintr-un neam de idioti.

Si peste o saptamana sunt in vacanta de Craciun... Te bucuri mai greu de doua saptamani de vacanta daca stii ca li se adauga cinci zile de concediu ce imi scot din buzunar vreo 2 milioane. Si luna urmatoare scoatem din nou din buzunar inca atat. Pentru ca asta e situatia creata de oamenii care ne conduc. In ultima vreme cel putin printre cunoscutii mei se discuta intens numai polititca. Este pentru mine de la enervant la plictisitor subiectul. Si cel mai trist este ca nu am ce reprosa celor care ne conduc pentru ca ei sunt doar la fel ca noi toti. Ne reprezinta perfect ca societate. Nu meritam ceva mai bun pentru felul cum gandim si actionam noi ca popor. Pacat de exceptiile care merita sa traiasca intr-o societate mai buna si nu au curajul sa paraseasca tara asta de rahat. Sa ii vad pe pensionarii ce isi vand votul pentru o galeata portocalie cu nu stiu ce muraturi de unde ar mai manca pensie. Sa vad cum se decurca cei din noua generatie care nici sa intinda unt pe paine nu pot pana nu le explica cineva in detaliu de mai multe ori procedura. Sa ii vad pe mINUNE si sALAM ce hartii isi mai pun pe frunte (igienice si folosite). Daca putinii oameni cu putere si dorinta sa duca o viata decenta si cumpatata si care au cunostinte ample in meseria lor de baza ar pleca pentru vreo 10-20 de ani din tara cred ca ar mai gasi doar natura la intoarcere. Si ar fi mai bine.
Sarbatori fericite!

Timpul
Il pretuim cand nu ne ajunge...il uram cand nu avem ce face cu el.
Si totusi ne lipseste. Zilele trec una dupa alta intr-un haos, fara sa stim unde ne duce. Incercam sa ne pastram entuziasmul scolarilor care pleaca in excursie. Uneori insa ne lasam dusi si de plictiseala traseului ce se tot repeta. Rutina...
Cateodata sunt coplesita de ea. Si poate de asta imi aminti ca aveam si eu un blog...
O pilula contra ei sunt amintirile unei vacante la mare, a unor zile rupte din vis. Acel vis trait de mine vara trecuta ma ajuta sa suport realitatea de acum...

Daa.. pledez vinovat la acuzatia ca mi-am abandonat blogul de ceva luni, dar bineinteles am facut-o dintr-un motiv intemeiat: lipsa de timp. Sau poate?... Sau poate inainte, cand ma ocupam de el, o faceam tocmai pentru ca nu nu aveam cu ce sa imi umplu timpul? Mi-e greu sa disting. Pana la urma blogul in sine asta este, un mod de a lasa timpul sa curga fara sa simti ca trece inutil. Si poate de asta nu regret ca l-am abandonat pentru o vreme. Vremea asta mi-a fost fericita si mi-a dat ragazul de care aveam nevoie sa ma simt din nou libera.
Libertatea si fericirea. Greu de ajuns pentru ca fug repede de langa noi. Dar merita fuga dupa ele vi-o promit. Stiu ca nu o sa reziste balonasul roz in care ma aflu acum si nu mi-e teama de asta. Important este sa nu uit ca el exista si ca din cand in cand ne mai aflam in el.
Si acum sa trecem la lucruri mai serioase. Acum, in prag de vacanta am o multime de dileme... Si una dintre ele este legata de apreciere. Ce anume ne face sa apreciem in mod diferit aceleasi persoane? Care parte din noi spune acesta e de urmat, acesta e de blamat?
Ca orice sfarsit de semestru si asta s-a incheiat cu o intrunire a noastra, a cadrelor didactice, in vederea informarii asupra situatiei din liceu. Si, asemanator altor intruniri, s-au luat hotarari "adecvate" fiecarui caz in parte. La un moment dat s-a pus porblema aprecierii unui elev care a chiulit aproape tot semestrul ca meritand o nota la purtare mai mare ca altul care a avut abateri disciplinare, dar si-a amintit macar adresa liceului mai des. Si s-a hotarat ca merita un punct in plus la purtare primul.... Eu as fi apreciat exact pe dos, si asta pentru ca este o probabilitate destul de mare ca primul, cel care a absentat, sa fi avut de asemenea abateri disciplinare, doar ca nu am aflat de ele pentru ca s-au petrecut in afara scolii.... Oare am fost subiectivi si am incurajat de fapt chiulul pentru ca ne e mai usor sa predam intr-o clasa cu elevi mai putini si disciplinati decat intr-o clasa cu toti elevii, adica si cu cei care deranjeaza orele? A fost corect sa procedam asa? Nu ar trebui de fapt sa insistam pe indreptarea tocmai a elevilor "nedoriti"? Eu consider ca ar trebui, chiar daca, recunosc, e mai greu. Si ca sa reusim avem nevoie de ajutorul complet si permanent al parintilor. Cutitul si painea nu sunt la cel care are catalogul in mana si ameninta cu lasarea pe toamna, ci la cei care au dat nastere si raspund de educatia unui copil. Da, e o mare responsabilitate, da, chiar daca esti parintele secolului poti da gres in educarea unui copil, da, ai nevoie si de resurse financiare pentru a reusi... dar NU, nu ai voie sa uiti niciodata ca din momentul in care esti parinte tot restul ajunge pe locul doi.