Daa.. pledez vinovat la acuzatia ca mi-am abandonat blogul de ceva luni, dar bineinteles am facut-o dintr-un motiv intemeiat: lipsa de timp. Sau poate?... Sau poate inainte, cand ma ocupam de el, o faceam tocmai pentru ca nu nu aveam cu ce sa imi umplu timpul? Mi-e greu sa disting. Pana la urma blogul in sine asta este, un mod de a lasa timpul sa curga fara sa simti ca trece inutil. Si poate de asta nu regret ca l-am abandonat pentru o vreme. Vremea asta mi-a fost fericita si mi-a dat ragazul de care aveam nevoie sa ma simt din nou libera.
Libertatea si fericirea. Greu de ajuns pentru ca fug repede de langa noi. Dar merita fuga dupa ele vi-o promit. Stiu ca nu o sa reziste balonasul roz in care ma aflu acum si nu mi-e teama de asta. Important este sa nu uit ca el exista si ca din cand in cand ne mai aflam in el.
Si acum sa trecem la lucruri mai serioase. Acum, in prag de vacanta am o multime de dileme... Si una dintre ele este legata de apreciere. Ce anume ne face sa apreciem in mod diferit aceleasi persoane? Care parte din noi spune acesta e de urmat, acesta e de blamat?
Ca orice sfarsit de semestru si asta s-a incheiat cu o intrunire a noastra, a cadrelor didactice, in vederea informarii asupra situatiei din liceu. Si, asemanator altor intruniri, s-au luat hotarari "adecvate" fiecarui caz in parte. La un moment dat s-a pus porblema aprecierii unui elev care a chiulit aproape tot semestrul ca meritand o nota la purtare mai mare ca altul care a avut abateri disciplinare, dar si-a amintit macar adresa liceului mai des. Si s-a hotarat ca merita un punct in plus la purtare primul.... Eu as fi apreciat exact pe dos, si asta pentru ca este o probabilitate destul de mare ca primul, cel care a absentat, sa fi avut de asemenea abateri disciplinare, doar ca nu am aflat de ele pentru ca s-au petrecut in afara scolii.... Oare am fost subiectivi si am incurajat de fapt chiulul pentru ca ne e mai usor sa predam intr-o clasa cu elevi mai putini si disciplinati decat intr-o clasa cu toti elevii, adica si cu cei care deranjeaza orele? A fost corect sa procedam asa? Nu ar trebui de fapt sa insistam pe indreptarea tocmai a elevilor "nedoriti"? Eu consider ca ar trebui, chiar daca, recunosc, e mai greu. Si ca sa reusim avem nevoie de ajutorul complet si permanent al parintilor. Cutitul si painea nu sunt la cel care are catalogul in mana si ameninta cu lasarea pe toamna, ci la cei care au dat nastere si raspund de educatia unui copil. Da, e o mare responsabilitate, da, chiar daca esti parintele secolului poti da gres in educarea unui copil, da, ai nevoie si de resurse financiare pentru a reusi... dar NU, nu ai voie sa uiti niciodata ca din momentul in care esti parinte tot restul ajunge pe locul doi.